Instaleaza gratuit aplicatia pentru Android
ANIMALE„Câinele meu are coşmaruri?”, „Simte lipsa mea atunci când plec?” sunt, cu siguranţă, întrebări pe care vi le puneţi destul de des.
Dorul şi afecţiunea, în plan secund
Dacă aveţi un căţel de ceva vreme, cu siguranţă că deja îl consideraţi un membru al familiei şi îl trataţi ca atare. Îi observaţi şi îi interpretaţi reacţiile şi aproape că ştiţi ceea ce simte şi ce gândeşte. Dar mereu vreţi să aflaţi mai mult. Activitatea cerebrală a câinelui, din timpul somnului, sugerează existenţa unor vise, mai scurte şi mai intense decât în cazul omului, fiind posibil, desigur, ca acestea să nu fie mereu plăcute şi să fie însoţite de mişcări necontrolate ale membrelor. În ceea ce priveşte reacţiile câinelui ca urmare a despărţirii de stăpân, pe perioade variabile, acestea sunt cauzate mai mult de un stres de adaptare, de schimbare a obiceiurilor şi a reflexelor formate în timp, fiind mai degrabă rezultatul disconfortului, lipsei de afecţiune sau de atenţie. De cele mai multe ori, aceste manifestări atipice ale patrupedului apar mai degrabă ca urmare a emoţiei şi fricii, decât a dorului de stăpân sau din «dragoste» faţă de partenerul de joacă.
Puterea obişnuinţei
Câinii foarte emotivi, ce suferă de anxietate ca urmare a despărţirii, sunt, de obicei, cei care beneficiază de multă atenţie în fiecare zi şi au nevoie în permanenţă de mângâiere şi de protecţie. Acest lucru se întâmplă, pur şi simplu, pentru că aşa au fost obişnuiţi. Şi cum orice învăţ are şi dezvăţ, puteţi cere medicului veterinar câteva tehnici care vă pot fi de ajutor.
