Instaleaza gratuit aplicatia pentru Android
Toate categoriile
  • Toata tara
    CAUTA

    DEBIT COLECTSIB

    Noutati


    LEGISLATIE ARTICOLE PENTRU TINE

    Competenţa facultativă


    Art. 119. – (1) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.


    (2) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, pârâtul poate cere până la primul termen de judecată la care este legal citat declinarea competenţei, având alegerea între oricare dintre instanţele de acelaşi grad prevăzute la alin. (1).


    (3) Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.




    Alegerea de competenţă


    Art. 118. – (1) Părţile pot conveni în scris, sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, afară de cazul când această competenţă este exclusivă.


    (2) În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.


    Cererea în constatare


    Art. 117. – În cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.




    Cererile accesorii, adiţionale şi incidentale


    Art. 115. – (1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute de art. 114.


    (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi atunci când competenţa de soluţionare  a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secţii specializate sau a unui complet specializat.


    (3) Când instanţa este exclusiv competentă pentru una din părţi, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părţile.




    Cereri privitoare la insolvenţă


    Art. 114. – Cererile în materia insolvenţei sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.




    Cererile privitoare la moştenire


    Art. 112. – În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului:


    1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;


    2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;


    3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia din moştenitori sau împotriva executorului testamentar.


    Cererile privitoare la imobile


    Art. 111. – (1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul.


    (2) Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă acestea se află în vreuna din aceste circumscripţii, iar, în caz contrar, la oricare din instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul.


    (3) Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grăniţuire, acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum şi a celor de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.


    ___________________________________________________________________________


    ________________________________________________________________________


    Dreptul constitutional este acea ramura a dreptului unitar formata din normele juridice care reglementeaza relatiile sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii.


    Cuvantul “constitutie” isi are originea in latinescul “constitutio”, care inseamna “asezare cu temei”, “starea unui lucru”.


    In perioada imperiului roman termenul a fost folosit pentru a desemna legile care emanau de la imparat, daca ele nu se refereau la organizarea si functionarea statului.


    In Evul Mediu, cuvantul “constitutio” desemna anumite reguli monahale.


    Din secolul al XVIII-lea s-a impus, alaturi de alte mari institutii create in scopul de a exprima prefacerile structurale politice, economice sau juridice, ca lege fundamentala in stat.


    Prima constitutie din lume a aparut in Anglia si este formata dintr-un ansamblu de obiceiuri juridice si un numar de acte scrise, care pot fi modificate prin legi ordinare. Totusi prima constitutie scrisa din lume, a fost constitutia americana din 1787, Constitutia din Philadelphia, urmata de cea franceza adoptata in 1791.


     


     


    Suprematia constitutiei


    Suprematia constitutiei se explica prin faptul ca este legea fundamentala intr-un stat, lege care sta la temelia organizarii statale si este baza juridica a intregii legislatii. Constitutia se afla in varful institutiilor politico-juridice dintr-o societate organizata, fiind sursa tuturor reglementarilor, in domeniile economic, politic, social si juridic. Normele constitutiei au o forta juridica superioara dispozitiilor cuprinse in toate celelalte acte normative, fie ca acestea sunt legi organice, fie ca sunt ordinare.


    Legile organice se deosebesc de cele ordinare prin faptul ca adoptarea lor este prevazuta in anumite domenii de raporturi sociale de insasi constitutia Romaniei, iar pentru adoptarea, modificarea sau suspendarea lor trebuie respectata o procedura mai complicata decat cea prevazuta pentru legile ordinare. Potrivit Constitutiei, prin legi organice se reglementeaza: sistemul electoral, organizarea si functionarea partidelor politice si a referendumului, organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare al tarii, regimul starii de asediu si al celei de urgenta, infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora, acordarea amnistiei si a gratierii colective, organizarea si functionarea Consiliului Suprem al Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi, statutul functionarilor publici, contenciosului administrativ, regimul general al proprietatii si al mostenirii, cel privind raporturile de munca, sindicatele si protectia sociala, organizarea generala a invatamantului, regimul general al cultelor, organizarea administratiei publice locale, a teritoriului si al autonomiei locale, modul de stabilire a zonei economice exclusive, precum si celelalte domenii in care Constitutia prevede adoptarea de legi organice.


    Legile organice se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei camere, in timp ce legile ordinare se adopta in prezenta majoritatii membrilor fiecarei camere cu majoritatea celor prezenti. Constitutia noastra prevede ca Parlamentul nu poate adopta legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care fac obiectul legilor organice. Legile ordinare nu pot modifica, abroga sau suspenda legile organice, in timp ce legile organice vor putea modifica, abroga sau suspenda legi ordinare.


    Insusi textul Constitutiei obliga statul roman sa se conformeze cu principiile si celelalte norme general admise ale dreptului international, care vor deveni parte integranta a Constitutiei si dobandesc valoarea juridica a normelor ei. Dreptul nostru international a consacrat astfel superioritatea dreptului international general asupra prevederilor constitutiei. In concluzie, in dreptul roman, exista o prima categorie de norme internationale si tratate internationale, la care Romania este parte, si carora urmeaza sa li se recunoasca valoarea constitutionala, adica de suprematie fata de legile organice si cele ordinare.


     


    Teoria statului


    Termenul “stat” isi are originea in latinescul “status”, cu sensul de stare a unui lucru. Ulterior a primit o semnificatie juridica si desemna situatia juridica a unei persoane care face parte dintr-o comunitate cu care are in comun un set de valori, apartenenta conferindu-I anumite drepturi si obligatii.


    Definitie


    Statul este o institutie ca avand ca suport o grupare de oameni asezata pe un anumit teritoriu delimitat, capabila de a-si determina singura propria competenta si organizata in vederea exercitarii unor activitati care pot fi grupate in functiile: legislativa, executiva si judecatoreasca.


    Se presupune ca existenta unui stat depinde de existenta cumulativa a trei elemente principale: populatia, teritoriul si puterea de stat.


     


    Populatia


    Populatia reprezinta comunitatea umana asezata pe teritoriul unui stat si asupra careia statul isi exercita autoritatea. Din aceasta categorie fac parte cetatenii statului, cetatenii straini si apatrizii care se afla la un moment dat pe teritoriul statului respectiv. Populatia nu trebuie confundata cu natiunea, nici cu poporul.


    Natiunea este acea comunitatea umana omogena, perena si distincta de alte colectivitati, rezultata in urma unui proces istoric complex si indelungat, care are la baza comunitatea de origine etnica, de limba, de cultura, de religie, de latura psihica, de traditii si idealuri la care se adauga un trecut istoric si mai ales vointa de a fi impreuna.


    Poporul este reprezentat de suma tuturor indivizilor care exista la un moment dat pe teritoriul unui stat, si constituita indiferent de nationalitate, ca suport demografic al statului.


     


    Teritoriul


    Teritoriul este acea parte din globul pamantesc asupra careia statul isi exercita suveranitatea. Teritoriul este alcatuit din: sol, subsol, spatiu acvatic, spatiu aerian de deasupra solului si apelor, marea teritoriala, platoul continental. Se considera ca facand parte din teritoriul statului si zona economica exclusiva, navele si aeronavele aflate sub pavilionul statului, spatiul misiunilor diplomatice si consulare ale statului respectiv.


     


    Puterea de stat, cunoscuta si sub denumirea de putere publica, autoritate publica, autoritate de stat


    Puterea de stat este capacitatea de a lua, pe calea unor manifestari de vointa unilaterale si in absenta oricarei subordonari fata de vreo autoritate superioara sau concurenta, masuri obligatorii, susceptibile de a fi impuse respectului general cu ajutorul fortei de constrangere constituita in acest scop. Ea poate fi exercitata doar in masura in care este legitima, iar deciziile luate exprima vointa generala. Un act normativ al puterii publice nu este legitim prin el insusi, prin simplul fapt ca emana de la o autoritate, ci numai daca, prin continutul si forma lui este legal, conform regulii de drept.


    Puterea de stat este suverana, adica are vocatia de a decide, fara nici o emixtiune, in treburile interne si externe, cu respectarea suveranitatii celorlalte state. Suveranitatea, ca si trasatura a puterii de stat, presupune doua componente: suprematia si independenta.


    Suprematia consta in capacitatea de a hotari cu privire la toate aspectele vietii societatii prin instituirea unor norme obligatorii, fara nicio ingradire din partea altor puteri sociale, in toate domeniile sociale, politice si juridice.


    Independenta consta in plenitudinea si neconditionarea acelorasi prerogative pe plan extern.


     


    Functiile statului: legislativa, executiva si jurisdictionala.


    Functia legislativa consta in activitatea de stabilire a regulilor de conduita sociala generale si impersonale, cu caracter obligatoriu si susceptibile de a fi sanctionate, la nevoie, prin forta de constrangere a statului. Aceasta functie este incredintata unei adunari reprezentative constituita pe baza votului corpului electoral – Parlamentulului. Regulile elaborate de Parlament poarta denumirea de legi.


    Functia executiva ( functie administrativa sau guvernamentala) consta in activitatea de executare in concret a legilor, de organizare a aplicarii si executarii la situatii concrete a legii, de asigurare a bunei functionari a structurii organizatorice a statului. Actele normative si individuale elaborate si emise pentru realizarea functiei executive se numesc acte administrative, si trebuie sa fie conforme cu legea. Activitatea functiei executive este condusa si coordonata de Guvern.


    Puterea judecatoreasca consta in activitatea de solutionare, cu ptere de adevar legal si autoritate de lucru judecat, a conflictelor aparute intre persoane sau intre acestea si stat, prin intermediul hotararilor judecatoresti.


     


    Principiul separatiei puterilor in stat


    Acest principiu reprezinta unul din pricipiile fundamentale ale dreptului constitutional si una din premisele statului de drept. Separatia puterilor statului presupune incredintarea si exercitarea diferitelor functii ale statului unor organe distincte si independente unul fata de altul.


    Pentru prima data, consacrarea constitutionala si punerea in practica a principiului separatiei puterilor in stat s-a realizat prin Constitutia SUA, acest principiu fiind ridicat la rang de principiu constitutional. Constitutia din SUA a stabilit o separare rigida a celor trei puteri si o independenta stricta intre acestea.


    Prin legea de revizuire a Constitutiei Romaniei, din 2003, s-a introdus prevederea conform careia “statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale“. Pricipalele modalitati de realizare a colaborarii intre puterile statului sunt: delegarea legislativa, atributia presedintelui republicii de a promulga legile adoptate de parlament, atributia presedintelui de a dizolva parlamentul, posibilitatea parlamentului de a propune suspendarea, in vederea demiterii, a presedintelui din functie, posibilitatea parlamentului de a demite guvernul, dreptul de initiativa legislativa al guvernului, independenta justitiei, controlul constitutionalitatii legilor, controlul legalitatii exercitat de instantele judecatoresti asupra activitatii desfasurate de autoritatile executive.


    Conform Constitutiei Romaniei, statul roman are urmatoarele caractere:



    • Stat national – la baza statului sta o natiune, cea romana.

    • Stat suveran si independent – caracterul suveran presupunand capacitatea acestuia de a decide singur, fara nici o interventie din partea vreunei puteri straine sau concurente, in toate problemele interne sau externe.

    • Stat unitar si indivizibil – Romania este un stat unitar, avand o legislatie unitara aplicabila intregului teritoriu si un singur sistem jurisdictional. Caracterul indivizibil implica faptul ca statul roman, sau oricare din cele trei elemente ale statului nu pot fi divizate pentru a fi cedate sau incredintate vreunui alt stat.

    • Stat republican – forma de guvernamant este republica, statul roman avand ca sef de stat un presedinte ales direct de corpul electoral prin vot universal si pentru un mandat de 5 ani.

    • Stat democratic – presupune participarea poporului la guvernare.

    • Stat de drept – este “statul domniei legii”, unde intreaga activitate a statului si a organelor sale este reglementata exclusiv de lege. Astfel, conform Constitutiei, art. 16 prevede ca “ nimeni nu este mai presus de lege”.

    • Stat social – scoate in evidenta rolul si obligatia implicarii statului in activitatea social-economica, in scopul realizarii binelui comun si de a asigura tuturor cetatenilor o participare activa si echilibrata la beneficiul drepturilor si libertatilor fundamentale.

    • Stat pluralist – presupune existenta si functionarea mai multor factori politici, partide politice, ca o garantie a democratiei constitutionale.


     


    Cetatenia – este situatia juridica rezultata din apartenenta unei persoane fizice la un stat determinat, legatura ce confera persoanei plenitudinea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale prevazute de constitutia si legislatia statului respectiv, respectiv drepturile politice si obligatia de fidelitate fata de patrie si de aparare a ei.


    Cetatenia reprezinta legatura politica si juridica permanenta intre individ si stat.


     


    Drepturile si libertatile fundamentale


    Sunt acele drepturi ale cetatenilor care, considerate esentiale pentru existenta fizica si integritatea psihica, pentru dezvoltarea materiala si intelectuala a acestora, precum si pentru asigurarea participarii la conducerea statului, sunt prevazute si garantate de Constitutie. Toate aceste drepturi si libertati fundamentale nu sunt altceva decat niste drepturi subiective.


    Clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale



    1. Libertati individuale – care cuprind drepturile si libertatile individuale ce au ca obiect ocrotirea persoanei umane si a vietii private:



    • dreptul la viata, precum si la integritate fizica si psihica,



    • libertatea individuala, ce presupune garantia oferita de Constitutie fiecarui cetatean ca autoritatile publice vor actiona legal in situatiile care presupun privarea de libertate a persoanelor,

    • dreptul de a locui pe teritoriul statului, precum si dreptul la libera circulatie, care asigura libertatea de miscare a persoanei,

    • dreptul al ocrotirea vietii intime, familiale si private, care presupune obligatia autoritatilor de a respecta si ocroti viata intima, familiala ori privata si de a permite persoanei de a dispune de ea insasi,

    • inviolabilitatea domiciliului si a resedintei, interzice oricarei persoane de a intra in domiciuliul sau resedinta altei persoane fara acordul acesteia,

    • secretul corespondentei si a celorlalte mijloace de comunicare – garanteaza persoanelor dreptul de a comunica scris sau oral fara ca mijloacele utilizate sa fie interceptate sau deschise de un tert,

    • libertatea constiintei si libertatea religioasa,

    • dreptul la informatie – garanteaza accesul persoanei la informatiile de interes public.



    1. Drepturile social-economice – sunt acelea care au ca obiect exclusiv asigurarea dezvoltarii materiale sau culturale a cetatenilor.



    • accesul liber la justitie

    • dreptul la invatatura,

    • dreptul la ocrotirea sanatatii,

    • dreptul la un mediu sanatos,

    • dreptul la munca si protectia sociala a muncii,

    • interzicerea muncii fortate,

    • dreptul la greva,

    • dreptul de proprietate privata

    • libertatea economica,

    • dreptul la mostenire,

    • dreptul la un nivel de trai decent,

    • dreptul la casatorie, la protectie a persoanelor cu handicap,

    • dreptul copiilor si al tinerilor la protectie,



    1. Drepturile politice – asigura cetatenilor participarea la exercitarea puterii publice:



    • dreptul la vot - garanteaza persoanelor posibilitatea de a-si exprima optiunea in cadrul alegerilor,

    • dreptul de a fi ales – presupune capacitatea de a candida pentru ocuparea unei functii sau demnitati publice,

    • dreptul de a fi ales in Parlamentul European,

    • dreptul de a vota in cadrul referendumului – presupume existenta unei optiuni cu privire la o problema care constituie motiv pentru organizarea unui referendum,

    • dreptul de initiativa legislativa si de a initia revizuirea Constitutiei.



    1. Drepturile social – politice – pot fi exercitate de catre persoane, la alegerea lor, atat in vederea asigurarii dezvoltarii lor materiale sau culturale, cat si in scopul participarii la conducerea statului.



    • dreptul la azil – drept recunoscut cetatenilor straini si apatrizilor care locuiesc pe teritoriul tarii, care se refera la protectia generala a persoanei si a averilor,

    • dreptul la aparare – presupune posibilitatea oricarei persoane acuzate de incalcarea legii, de a se apara, de a contesta acuzatiile ce I se aduc, de a prezenta adevarul si de a-si sustine si dovedi nevinovatia,

    • libertatea de exprimare – vizeaza orice modalitate de exprimare a ideilor, gandurilor, opiniilor, optiunilor, inclusiv prin presa si mass-media. Cenzura este interzisa.

    • Libertatea intrunirilor – presupune posibilitatea recunoscuta oamenilor de a se intruni in reuniuni publice sau private, cu respectarea unor conditii.

    • Libertatea de asociere – recunoaste dreptul persoanelor de a constitui sau face parte din diferite forme de asociere, atata timp cat au caracter public.



    1. Egalitatea in drepturi - e o garantie prevazuta de Constitutie, dar care se refera la toate drepturile si libertatile, fara a se tine cont de nici un fel de discriminare al persoanelor in ceea ce priveste rasa, nationalitatea, limba, religia, sexul, opinia, apartenenta politica, averea etc.


     


    Indatoririle fundamentale sunt obligatii ale cetatenilor considerate esentiale pentru realizarea intereselor generale, inscrise in Constitutie si asigurate prin convingere sau la nevoie, prin forta de constrangere a statului.


    Exista doua categorii de indatoriri fundamentale:



    1. indatoriri destinate sa apere statul si societatea:



    • obligatia de a respecta Constitutia si legile tarii,



    • obligatia de fidelitate,

    • obligatia de aparare a patriei,

    • obligatia de a contribui prin taxe si impozite la cheltuielile publice.



      2. indatoriri destinate sa apere convietuierea pasnica intre cetateni: obligatia cetatenilor romani, straini si a apatrizilor de a-si exercita drepturile si libertatile cu buna-credinta si fara a incalca drepturile si libertatile celorlalti.




       



    PARLAMENTUL ROMANIEI 


         Este organul reprezentativ supreme al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii. Deci este competent exclusive sa elaboreze sis a emita acte legislative prin care reglementeaza cele mai importante relatii sociale dintre indivizi si dintre indivizi si stat, a caror respectare, poate fi impusa la nevoie, prin forta de constrangere a statului.


    Parlamentul Romaniei este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, iar membrii acestuia sunt alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.


         Dupa finalizarea procesului electoral, cele doua camere ale Parlamentului se intrunesc in prima sedinta, la convocarea Presedintelui, in cel mult 20 de zile de la alegeri. Pana la alegerea presedintelui, sedintele sunt conduse de un presedinte – acesta fiind cel mai in varsta dintre senatori sau deputati- ajutat de patru vicepresedinti, alesi din cei mai tineri senatori sau deputati. În prima şedinţa are loc validarea mandatelor parlamentarilor, scop în care este desemnată o comisie specială de validare a mandatelor, condusă de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. Comisia de validare a mandatelor trebuie să respecte configuraţia politică a grupurilor parlamentare.


         După constituirea legală a celor două Camere ale Parlamentului se desemnează structurile organizatorice şi de conducere ale celor două camere ale Parlamentului. Acestea sunt formate din: preşedintele Camerei, Biroul permanent, comisiile parlamentare.


          Preşedintele Camerei Deputaţilor sau a Senatului


         Fiecare Cameră parlamentară îşi alege un preşedinte pe toată durată legislaturii, care este, în acelaşi timp şi preşedintele biroului permanent al camerei respective. Candidaţii pentru funcţia de preşedinte sunt propuşi de către grupurile parlamentare, se aleg prin vot secret, cu votul majorităţii senatorilor, respectiv al deputaţilor.  Preşedintele Camerei poate fi revocat din funcţie, înainte de expirarea termenului, prin votul majorităţii deputaţilor sau al senatorilor. Calitatea de preşedinte al Camerei parlamentare încetează la expirarea mandatului sau prin demisie, revocare ori pierderea calităţii de deputat, respectiv de senator.



      Funcţionarea Parlamentului



          Prin mandat se înţelege perioada de timp determinată pentru care este ales un reprezentat şi îşi exercită atribuţiile care îi revin. Mandatul Camerei Deputaţilor şi a Senatului este de 4 ani şi începe de la data întrunirii legale a fiecărei Camere, în condiţiile validării mandatelor şi a depunerii jurământului. Durează până la întrunirea legală a Camerelor nou alese. Mandatul încetează prin ajungerea la termen sau prin dizolvarea Parlamentului. Mandatul celor două Camere se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, şi durează până la încetarea acestor situaţii. Pe perioada prelungirii mandatului, în condiţiile art. 63 din Constituţie, aceasta nu poate fi revizuită şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice. Parlamentul României îşi desfăşoară activitatea în sesiuni parlamentare, modalitatea principală de lucru fiind şedinţa, la convocarea preşedinţilor celor două Camere. Sesiunile parlamentare sunt de două feluri: sesiuni ordinare şi sesiuni extraordinare. Şedinţele sunt intervalele de timp în care Camerele îşi desfăşoară activitatea curentă. Şedinţele sunt de două feluri: separate (pentru fiecare Cameră) şi comune. Şedinţele comune se organizează în următoarele cazuri:



    • primirea mesajului Preşedintelui Republicii,

    • aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat,

    • declararea mobilizării totale sau parţiale,

    • declararea stării de război,

    • aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării,

    • examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării,

    • numirea şefilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii

    • numirea Avocatului Poporului,

    • stabilirea statutului deputaţilor şi senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora.


          Şedinţele se desfăşoară legal în condiţii de realizare a cvorumului, respectiv în prezenţa a cel puţin jumătate plus unul din membrii fiecărei Camere.


    PROCEDURA LEGISLATIVĂ


          Procedura legislativă reprezintă ansamblul actelor şi a formelor desfăşurate în cadrul activităţii de elaborare şi emitere a legilor si cuprinde reguli de conturare a ideii de lege, de elaborare şi de adoptare, până la publicarea ei. Procedura legislativă are un caracter complex şi presupune parcurgerea obligatorie a unor etape. Procedura legislativă poate îmbrăca două forme: procedura legislativă ordinară (obişnuită) şi procedura legislativă specială (extraordinară).


          Etapele procedurii legislative ordinare:



      - iniţiativa legislativă




      - avizarea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative1




      - dezbaterea şi votarea în plenul Camerei parlamentare



           - exercitarea controlului de constituţionalitate (singura etapă facultativă)



      - promulgarea de către Preşedintele Republicii



           - publicarea în Monitorul oficial al României. 


          Proceduri legislative speciale


          Procedurile legislative speciale sunt acele proceduri desfăşurate după reguli speciale, derogatorii de la regulile generale prezentate mai sus. În sistemul nostru constituţional sunt reglementate şi aplicate o serie de proceduri legislative speciale, precum:


    - adoptarea legilor constituţionale (de revizuire a Constituţiei)


    - adoptarea legilor în şedinţa comună a celor două Camere


    - procedura de urgenţă


    - adoptarea unui legi prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului


      În sistemul nostru constituţional este reglementată şi o altă procedură legislativă şi anume, delegarea legislativă. Aceasta este caracterizată ca o procedură legislativă complementară sau o procedură excepţională de substituire. Exista şi situaţii în care adunarea legislativă nu este în măsura să intervină, fie datorită faptului că nu îşi poate exercita atribuţiile, fie a apărut nevoia luării şi aplicării unei măsuri urgente, ceea ce nu ar fi posibil dacă s-ar respecta procedura legislativă. In aceste cazuri , o alta putere decat cea legislativa este competenta sa emita si sa aplice reguli generale de conduita sociale, obligatorii si impersonale. Rolul acesta ii revine executivului, care participa astfel la procesul de reglementare. Guvernul poate emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul de reglementare al legilor organice, în baza unei legi speciale de abilitare de catre Parlament, si poate adopta ordonante de urgenta, numai in situatii extraordinare a caror  reglementare nu poate fi amanata. Ordonanţele emise în baza legii speciale de abilitare se mai numesc şi ordonanţe simple sau obişnuite şi pot interveni, pentru a reglementa primar sau secundar, doar în domenii de competenţa legii ordinare. Deci au forţa juridică a unei legi ordinare, putând modifica, completa sau chiar abroga a asemenea lege. Dacă legea de abilitare prevede expres, ordonanţele emise în baza ei se supun aprobării ulterioare a Parlamentului.


      Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului pot fi emise numai în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată. Urgenţa măsurii trebuie motivată de către Guvern. Se supun spre aprobare Parlamentului, în procedură de urgenţă, iar dacă Parlamentul nu se află în sesiunea este convocat în mod obligatoriu, în 5 zile. Ordonanţele de urgenţă pot interveni şi în domeniul legii organice. Totuşi, Constituţia stabileşte că nu pot fi emise nici măcar ordonanţe de urgenţă cu privire la:



    • legile constituţionale

    • regimul instituţiilor fundamentale ale statului

    • drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie

    • drepturile electorale

    • măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică a statului.


    Actele Parlamentului Romaniei: Camera deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni. Acestea sunt actele juridice ale Parlamentului României, care, mai poate emite şi acte cu caracter politic.


    PUTEREA EXECUTIVĂ 


         Puterea executivă, a doua componentă a puterii publice, denumită şi puterea sau autoritatea administrativă a statului presupune un sistem de organe ale statului (executivul) căruia îi este încredinţată activitatea de punere în executare şi organizarea executării în concret a legilor. La noi in tara executivul este format din presedintele Romaniei, Guvern si Administratia publica, cea din urma fiind constituita la randul ei din ministere si alte organe de specialitate, autoritati administrative autonome, consilii locale, primarii, consilii judetene, prefecti.


    Presedintele Republicii – are un triplu rol: de sef al statului, sef al executivului si mediator.


    Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, prin scrutin uninominal majoritar, în două tururi. Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea voturilor alegătorilor înscrişi pe listele electorale. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu obţine un asemenea rezultat, se organizează cel de-al doilea tur de scrutin la care participă doar candidaţii plasaţi pe primele două locuri în primul tur. Va fi declarat ales candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi .


          Pentru a putea candida pentru funcţia de Preşedinte, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:



    1. să aibă cetăţenia română

    2. să aibă domiciliul în ţară

    3. să fi împlinit, inclusiv până în ziua alegerilor, vârsta de 35 de ani

    4. să aibă drept de vot

    5. să nu fi deţinut deja două mandate prezidenţiale în România

    6. să nu îi fie interzisă asocierea în partide politice


          Rezultatele finale ale alegerilor sunt confirmate şi validate de Curtea Constituţională, care întocmeşte şi actul de validare necesar depunerii jurământului. Jurământul se depune în faţa Camerelor Parlamentului reunite în plen.  Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi începe din momentul depunerii jurământului de către candidatul desemnat câştigător al alegerilor, în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună şi durează (ca regulă generală) până la depunerea jurământului de noul Preşedinte. Mandatul poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă. Mandatul inceteaza prin ajungerea la termen sau prin demisie, deces. Preşedintele poate fi suspendat din funcţie, în condiţiile art. 95 din Constituţie, de către Parlament în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă Constituţia. Propunerea de suspendare din funcţie trebuie să provină de la cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi al senatorilor şi se aprobă cu votul majorităţii parlamentarilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Dacă propunerea de suspendare este aprobată de Parlament se va organiza referendum naţional pentru demiterea Preşedintelui. Preşedintele va fi demis din funcţie doar în situaţia în care corpul electoral aprobă această măsură în cadrul referendumului. Mandatul se suspendă de drept în cazul punerii sub acuzare a Preşedintelui pentru „înaltă trădare”. Punerea sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi a senatorilor şi trebuie aprobată cu votul a cel puţin 2/3 din numărul parlamentarilor. Competenţa de judecată aparţine doar instanţei supreme (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.


          Actele juridice emise de Preşedinte sunt decretele prezidenţiale şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei prezidenţiale. Natura juridică a decretului prezidenţial este de act administrativ. Ca atare, pot fi supuse controlul de legalitate al instanţelor de contencios administrativ, atâta timp cât nu sunt exceptate acestui control, prin lege. Decretele prezidenţiale emise în vederea exercitării anumitor atribuţii trebuie contrasemnate de primul-ministru, contrasemnarea, în acest caz, fiind o condiţie de valabilitate. Decretele prezidenţiale se publică în Monitorul Oficial al României, sub sancţiunea inexistenţei.


          Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei prezidenţiale este un act administrativ normativ cu caracter intern, emis de şeful statului în temeiul puterii sale ierarhice pentru stabilirea unor norme juridice aplicabile raporturilor dintre Preşedinte şi subordonaţii săi direcţi.  


    GUVERNUL ROMÂNIEI 


         Guvernul asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice. Totodata are rolul de a asigura functionarea si dezvoltarea sistemului national economic  si social, precum si racordarea lui la sistemul economic mondial.


    Guvernul este:



    • organ al puterii executive

    • organ colegial

    • organ cu o competenţă generală şi naţională.


    Procedura de constituire (formare) a Guvernului cuprinde următoarele etape:



    • desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, de către Preşedintele României, după consultarea partidului politic care deţine majoritatea absolută în Parlament sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, după consultarea partidelor reprezentate în Parlament.

    • alcătuirea şi prezentarea, de către primul-ministru, a listei executivului şi a programului de guvernare, în termen de 10 zile de la anunţul Preşedintelui privind propunerea

    • dezbaterea şi votarea acestora în Parlament pentru acordarea votului de încredere – se face în şedinţa comună a celor două Camere, prin hotărâre a Parlamentului, adoptată cu majoritate absolută. În cazul neacordării votului de încredere, hotărârea se comunică Preşedintelui în vederea desemnării unui nou candidat. În situaţia în care Parlamentul refuză de cel puţin două ori în termen de 60 de zile, acordarea învestiturii, acesta poate fi dizolvat de către Preşedinte

    • numirea Guvernului de către Preşedinte – se face prin decret prezidenţial, după care membrii Guvernului depun, individual, jurământul de credinţă în faţa Preşedintelui Republicii. Refuzul de a depune jurământul echivalează cu pierderea calităţii de membru al Guvernului (demitere de drept), considerându-se că nu a dobândit învestitura legală din partea Parlamentului.


          Durata mandatul coincide cu durata Parlamentului şi este de 4 ani. Începe din momentul depunerii jurământului şi durează, în principiu, până la data validării alegerilor generale pentru un nou Parlament. Mandatul inceteaza inainte de termen la data retragerii increderii acordate de catre Parlament, sau la data pierderii de catre primul ministru a calitatii de membru al Guvernului, prin deces, demisie, incompatibilitate sau imposibilitate de a-si exercita functia. Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri, si alti membrii stabiliti prin lege organica. Legea stabileşte condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a putea dobândi calitatea de membru al Guvernului:



    • cetăţenia română şi domiciliul în ţară,

    • se bucură de exerciţiul drepturilor electorale,

    • nu au suferit condamnări penale

    • nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.


          În exercitarea atribuţiilor sale, Guvernul adoptă şi emite hotărâri şi ordonanţe.


          Hotărârile se emite în vederea organizării executării legilor.


          Ordonanţele se emit fie în baza unei legi speciale de abilitare (ordonanţe simple), fie în temeiul textului constituţional în situaţii extraordinare (ordonanţe de urgenţă) pentru a reglementa, cu putere de lege organică sau ordinară, diferite relaţii sociale. 


    AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ 


          Autoritatea judecatoreasca presupune sistemul de organe judecatoresti caruia ii este incredintata activitatea jurisdictionala care consta in solutionarea litigiilor nascute intre diferiti subiecti de drept si rezolvarea cererilor acestora in conditiile legii, prin mijloace proprii si specifice ale ordinii de drept. Conform Constituţiei, Justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, imparţială, egală pentru toţi şi independentă.


       Sistemul de instanţe judecătoreşti din România este compus din (art. 126 alin. 1 din Constituţie):



    • Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de instanţă supremă

    • celelalte instanţe judecătoreşti stabilite numai prin lege: Curţi de Apel, tribunale, judecătorii.

    • Ministerul Public (în cadrul căruia funcţionează procurorii organizaţi în parchete care îşi desfăşoară activitatea pe lângă instanţele judecătoreşti), Consiliul Superior al Magistraturii.


     


     


     


    Mai participă la înfăptuirea actului de justiţie şi Ministerul Public (în cadrul căruia funcţionează procurorii organizaţi în parchete care îşi desfăşoară activitatea pe lângă instanţele judecătoreşti), Consiliul Superior al Magistraturii. Sunt numiţi sau revocaţi din funcţie de către Preşedintele Republicii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiei didactice din învăţământul superior de specialitate.


     


     


     


     



    Home · Adauga anunt · Modifica anunt · Login · Inregistrare firma · Forum · Widget anunturi · Semnalati o neregula · Contactati echipa Anunturi AZ ·

    Index produse:   A   B   C   D   E   F   G   H   I   J   K   L   M   N   O   P   Q   R   S   T   U   V   X   Y   Z
    Descarca gratuit aplicatia pentru telefonul tau


    Va doriti propriile produse listate aici ? Creati-va propriul magazin virtual pe aaz.ro.

    Informatiile despre preturi, produse si servicii sunt oferite de terte parti si doar pentru informare. AAZ.ro nu garanteaza acuratetea informatiilor si nu este raspunzator pentru nici o eroare, omisiune sau intarzieri,
    nici pentru orice neintelegeri sau pierderi datorita acestor informatii. Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Stergerea contului | Cookies | Siguranta online | ANPC | Contact



    Verified by VISA MasterCard SecureCode
    AAZ.ro © 2008