DESCRIERE
VAND NOUL TESTAMENT IN LIMBA LATINA , IMPECABIL , NEFOLOSIT , PASTRAT SI INGRIJIT CU MARE SFINTENIE, ASTEPT OFERTELE DUMNEAVOASTRA
Biblia vulgata sau Vulgata este o versiune a Bibliei (Vechiul Testament și Noul Testament), tradusă în limba latină. Primele traduceri ale Bibliei în latină datează din secolele III-IV d.Hr., dar erau imprecise. În secolul al IV-lea, papa a hotărât ca Sfântul Ieronim să traducă Biblia în latină.
Dorind să lucreze cu textul ebraic, Sf. Ieronim a călătorit la Bethleem, unde a fondat o mănăstire și în anul 390 a început traducerea. Comparând versiunile redactate în limbile ebraică, aramaică și limba greacă și traducând Evangheliile din greacă în latină, Sf. Ieronim a dat creștinătății cea de-a doua versiune a Bibliei în limba latină, după Vetus Latina.
Vulgata nu a fost imediat acceptată în toate bisericile latine, dar în sec. al V-lea a devenit o carte universală. S-a transmis prin numeroase variante scrise de mână, copiate de călugări. Cu timpul, aceste interpolări au necesitat corecturi permanente. În anul 1456, Johannes Gutenberg a tipărit prima ediție a Vulgatei, iar noua tehnologie a confirmat faptul că opera avea nevoie de o nouă ediție corectată. Conciliul Tridentinum al Sf. Scaun a examinat-o și a decretat la 8 aprilie 1546 versiunea Vulgatei ca singura autentică.
Ediția revizuită a fost finalizată în timpul Papei Clement al VIII-lea și a apărut la Roma în 1592. Denumită Sixtina-Clementina, aceasta a fost revăzută și corectată în edițiile din 1593 și 1598, devenind textus receptus al Bisericii Catolice.
Papa Pius al X-lea a inițiat o nouă traducere a Vulgatei, iar un edict dat de papa Ioan Paul al II-lea arată că aceasta este conformă ideilor și filosofiei secolului XX.
26 Feb 2014 · Valabilit. 26 Feb 2015 · Afisari :