Rolul de părinte implică foarte multe cunoştinţe şi abilităţi necesare zi de zi. Problema este că aceste cunoştinţe şi abilităţi nu sunt înăscute sau nu apar atunci când devii părinte. Fiecare dintre noi învăţăm să fim părinţi de la cei din jurul nostru, de la părinţii noştrii, din informaţiile pe care le auzim sau le citim.
Uneori însă ceea ce învăţăm interacţionând cu ceilalţi nu este suficient pentru a fi părintele de care copilul are nevoie pentru a se dezvolta şi pentru a creşte sănătos fizic şi mental. De multe ori, părinţii au întrebări la care nu au răspunsuri sau observă comportamente ale copilului lor la care nu ştiu cum să reacţioneze.
Acest program este construit pentru a oferi un sprijin părinţilor care îşi doresc să ştie mai multe despre ceea ce ar putea să facă pentru sănătatea şi starea de bine a copilului lor, şi implicit a familiei lor.
Cine poate participa?
Programul se adresează tuturor părinţilor care doresc să susţină dezvoltarea copilului sau ai căror copii au dificultăţi emoţionale şi comportamentale de intensitate sub-clinică.
Tematica de bază include: disciplinarea pozitivă şi metode de gestionare/ modificare a comportamentelor problematice; elemente de psihologia dezvoltării; abilităţile sociale şi emoţionale ale copiilor; managementul furiei sau a altor emoţii negative intense; comunicarea eficientă şi relaţionarea în familie.
Structura programului
Şedinţa 1 Introducere
Şedinţa 2 Cum sprijinim dezvoltarea copilului?
Şedinţa 3 Ce sunt comportamentele problematice
Şedinţa 4 Monitorizarea comportamentelor problematice
Şedinţa 5 Cum identificăm cauzele comportamentelor problematice
Şedinţa 6 Managementul comportamentelor problematice
Şedinţa 7 Dezvoltare de abilităţi – rezolvarea de probleme
Şedinţa 8 Planificarea pentru situaţii cu grad ridicat de risc
Şedinţa 9 Evaluarea progresului şi menţinerea schimbărilor – I
Şedinţa 10 Evaluarea progresului şi menţinerea schimbărilor – II
Încheierea programului
Date tehnice?
Programul de psihoeducaţie pentru părinţi - are un numă de 10 şedinţe a câte 120 de minute, organizate bilunar. Taxa de participare este de 35 Ron pentru doi părinţi şi 20 Ron pentru un părinte. Un grup conţine un număr de 12 până la maxim 15 părinţi. Înscrierile se pot face până la sfârşitul fiecarei luni.
Persoane de contact: Psih. Gyorgy GASPAR- tel. 0740-362681;
Psih. Calin SECAN- tel. 0740362681;
e-mail: *****
*****;
*****.