Instaleaza gratuit aplicatia pentru Android
Toate categoriile
  • Toata tara
    CAUTA

    FUTUREWOODHOUSE...

    Noutati


    De ce sa iti faci o casa din panouri prefabricate din lemn?


    O casa in aer liber, facuta din ceea ce a nascocit natura mai potrivit - lemnul, poate deveni visul oricaruia dintre noi. Vis care poate fi transpus in realitate mult mai usor decat v-ati fi inchipuit.

    Constructia unei case pe structura de lemn este de departe cea mai folosita tehnica de constructii din lume.

    in Statele Unite, 90% din casele de locuit sunt din lemn sau din OSB (placi din aschii late de lemn), 60% din casele nordicilor (in special Norvegia si Finlanda) sunt tot din material lemnos, in Germania s-a ajuns la un nivel de 10 - 15%, iar guvernul francez incurajeaza puternic folosirea materialelor ecologice.

    Spre deosebire de Romania, unde predomina inca monopolul otel - betonului, strainii au inteles ca lemnul are proprietati deosebite, costuri reduse si nu in ultimul rand, ca este un material regenerabil. Prefabricatele din lemn, asa-numitele panouri tip sandwich, care inglobeaza straturi de vata minerala si folii bariera antivapori, se monteaza rapid (o casa poate fi gata si intr-o luna), au greutate proprie redusa, prezinta risc seismic scazut, asigura o foarte buna izolatie fonica si termica, iar costurile sunt semnificativ mai mici.

    Echivalentul termic al unui perete tip sandwich de 15 cm (OSB, vata minerala, rigips) este egal cu al unuia de caramida de 50 cm !!! Elasticitatea lemnului si a elemntelor metalice de prindere si fixare confera constructiei pe structura de lemn o rezistenta seismica de peste 8 grade pe scara Richter. Un alt avantaj recunoscut de catre toti profesionistii in constructii este gradul superior de izolatie termica si fonica, cu peste 30% mai mare decat cel al constructiilor clasice.

    Temerile ca lemnul ia foc mai usor sunt nejustificate, atata timp cat se folosesc solutii ignifugante eficiente pentru tratarea acestuia. Costurile unei constructii din lemn sunt cu cel putin 40% mai mici decat cele pentru o casa din zidarie si beton, iar termenul de realizare este mult mai scurt, respectiv maximum 3 luni. Un alt avantaj deloc de neglijat al acestui tip de casa il reprezinta posibilitatea construirii in orice anotimp, in timp de doar cateva zile, datorita utilizarii asa-numitelor tehnologii uscate.

    Conform specialistilor, constuctiile din lemn au timpul de finalizare cu cel putin 30% mai scurt decat cel al constructiilor clasice. Acestea au un design flexibil si compatibil cu orice tip de proiect.

    Prin placare cu OSB in exterior, combinat cu placi de polistiren si cu rigips in interior, sau cu diferite alte materiale moderne, o casa cu schelet din lemn poate fi facuta sa arate ca una din piatra si bine intretinuta, poate avea o durata de viata de 80-100 de ani si chiar peste.

    Cum se construieste?
    Dupa obtinerea autorizatiei de constructie si de organizare a santierului se va anunta inceperea lucrarilor la Inspectia de Stat in Constructii.

    Numarul autorizatiei de constructie se trece pe un panou care se amplaseaza la vedere, la strada.

    Pe acest panou cu dimensiunea de 60 x 80cm (conform Legii 50/1991) se afiseaza:
    � denumirea constructiei conform autorizatiei de construire obtinute
    � numele beneficiarului
    � numele proiectantului
    � numele antreprenorului / regie proprie
    � numarul autorizatiei de constructie
    � data eliberarii autorizatiei si cine a eliberat-o
    � valabilitatea autorizatiei.
    � data inceperii constructiei.
    � data terminarii constructiei.

    Absenta acestui panou poate fi sanctionata cu amenzi de catre inspectorii Disciplinei in Constructii. Tot dupa obtinerea acestor autorizatii se mai plateste o taxa catre Disciplina in Constructii care reprezinta 0,7% din valoarea constructiei, evaluata si calculata de Primarie. Autorizatia de constructie este valabila 1 an de la data dobandirii. Maximum de autorizare pentru ridicarea unei case este de 2 ani dupa care, pentru continuare, se reia intregul ciclu de autorizare al constructiei.
    Fundatia
    Alegerea tipului de fundatie se va face prin proiectul de rezistenta, in functie de normative si zona seismica, de tipul terenului, conditiile climaterice, tinand cont eventual si de calitatea materialelor folosite in constructie.

    Foarte important este ca fundatia sa prezinte siguranta in exploatare.
    in cazul caselor prefabricate din lemn, datorita greutatii reduse a acestui tip de structura, fundatia poate fi realizata in sistem economic.

    Studiul geotehnic efectuat prima oara (recomandabil) la cumpararea terenului si a doua oara (obligatoriu) la obtinerea autorizatiei de construire isi dovedeste pe deplin necesitatea. Fundatiile se pot executa din: beton simplu (B 100), beton armat (la un teren cu o structura neomogena, supus tasarii); din piatra naturala cu sau fara mortar folosit cu rolul de liant (anrocamente folosite in zonele de munte si deal, de obicei pentru constructii mai usoare); din zidarie de piatra (se executa din piatra de rau, prinsa in mortar); din beton ciclopian ( se obtine prin inglobarea, in proportie de circa 30%, in beton, a pietrelor brute, a pietrelor de rau, etc.).

    Adancimea fundatiei se stabileste in functie de: adancimea de inghet, existenta panzelor de apa freatice, caracteristicile rezulatate din studiul geotehnic, etc. Fundatiile de mica adancime, caracteristice caselor prefabricate din lemn, pot fi continuie sau izolate. Se recomanda ca fundatia sa iasa cu 25 - 30 cm deasupra nivelului solului pentru a se evita umezirea zidariei pe timp de ploaie.

    Pentru constructiile usoare (case, case de vacanta, garaje, etc.), o solutie recomandabila este aceea a realizarii unei fundatii continue cu descarcari pe reazame izolate, care realizeaza o presiune efectiva mai mare pe teren, compensand presiunea de umflare.

    Pentru a se asigura o stabilitate crescuta si o exploatare normala a unei cladiri, atat terenul pe care se construieste, cat si fundatia trebuie sa indeplineasca anumite conditii: - terenul trebuie sa fie suficient de rezistent, astfel incat sa nu cedeze sub apasarea fundatiei;
    - deformatiile pe care le poate comporta terenul nu trebuie sa depaseasca limita admisibila pentru tipul de constructie;
    - fundatia trebuie sa fie alcatuita incat sa aiba capacitatea de a transmite si repartiza uniform si in deplina siguranta, efortul la care este supusa de catre partea de suprastructura (constructia superioara);
    Structura peretilor
    Peretii casei, prin functiile lor, sunt un element cheie in ansamblul caselor din lemn. Prima lor functie este data de componenta de structura statica autoportanta, care garanteaza durabilitatea in timp si siguranta in exploatare.

    La peretii de tip sandwich aceasta functie este asigurata de structura de lemn masiv (stalpi si traverse). O alta functie de baza a peretilor este capacitatea de izolare termica - fonica) de regula cu insertia straturilor de vata minerala). Ultima functie principala a peretilor este aspectul estetic.

    Uzual, scheletul casei (structura de rezistenta) se face din stalpi (dulapi) din lemn masiv (de regula rasinoase) tratat complet, cu dimensiuni de (12 - 20) x 5 cm, asezati vertical la distanta de 40 - 50 cm unul de celalalt. La peretii interiori, grosimea stalpilor poate fi mai redusa (10 cm). Izolarea peretilor exteriori se face prin fixarea straturilor de vata minerala (grosimi de 5 - 12 cm).

    Pe partea exterioara a peretilor se poate fixa un strat OSB (placi din aschii late), care asigura panourilor de casa si intregii case rezistenta deosebita la deformare (mai ales la forte orizontale - vanturi puternice, cutremure). Variante de placari exterioare (intre stratul termoizolant si tencuiala / lambriu):
    a. cherestea (astereala) + sipci de tencuiala+ plasa rabitz;
    b. OSB + polistiren expandat (40 mm grosime) + plasa din fibra de sticla;

    c. cherestea (astereala) + strat de polistiren expandat (20 - 30 mm);
    d. Placi de �Heraklith� (placi din fasii inguste de lemn din esenta moale, tratate antiseptic si liate cu ciment) + plasa rabitz;
    e. Polistiren expandat + placi din plastic orizontale (siding);
    f. Polistiren expandat + placi din mase plastice (imitatie caramida sau piatra);
    g. Polistiren expandat + lambriuri lemn (lacuite sau vopsite).
    Sistemul termoizolant
    Sistemul termoizolant al peretilor cu structura din lemn si al planseelor din lemn este format din mai multe straturi de materiale, care impreuna cu barnele din lemn, formeaza peretele propriuzis. Cum se realizeaza termoizolatia?
    Home · Adauga anunt · Modifica anunt · Login · Inregistrare firma · Forum · Widget anunturi · Semnalati o neregula · Contactati echipa Anunturi AZ ·

    Index produse:   A   B   C   D   E   F   G   H   I   J   K   L   M   N   O   P   Q   R   S   T   U   V   X   Y   Z
    Descarca gratuit aplicatia pentru telefonul tau


    Va doriti propriile produse listate aici ? Creati-va propriul magazin virtual pe aaz.ro.

    Informatiile despre preturi, produse si servicii sunt oferite de terte parti si doar pentru informare. AAZ.ro nu garanteaza acuratetea informatiilor si nu este raspunzator pentru nici o eroare, omisiune sau intarzieri,
    nici pentru orice neintelegeri sau pierderi datorita acestor informatii. Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Stergerea contului | Cookies | Siguranta online | ANPC | Contact



    Verified by VISA MasterCard SecureCode
    AAZ.ro © 2008